Childhood

Mă numesc Leicy şi vreau ca seara asta să scriu a 99a compunere din micul, dar marele meu jurnal cu amintiri.
E trecut de ora 23, iar singura mea prietenă e ceaşca de cafea. Stropii ploii cad acum plictisiţi parcă, pe sticla mizerabilă. Am 24 de ani, iar spălatul geamurilor mi se pare o pierdere de vreme : oricum a doua zi se vor murdări, gândesc eu de fiecare dată, când zăresc mizeria prelingându-se odată cu apa.
Dar să schimbăm subiectul şi să trecem la lucruri sensibile, impresionante, cum ar fi copilăria mea.

LEAGĂNUL COPILĂRIEI

Mă aşez emoţionată pe un scăunel necunoscut mie. Oare ce sentiment îmi va invada acum sufletul? Închid ochii, genele căzând greoi pe pielea albă, pură, catifelată de copil. Un zâmbet sincer a pus stăpânire pe faţa mea. Vântul îmi dansează zglobiu prin buclele negre şi dese. Nu...nu vreau să mai deschid ochii...atunci prima mea dorinţă apare: să nu uit niciodată clipa asta.
Şi...iată-mă acum, cum stau pe canapeaua de piele, în sufrageria mare şi răcoroasă, sorbind cu lene din cafea şi amintindu-mi de copilărie.

PRIMUL PAS SPRE NECUNOSCUT

1 an şi jumătate

Stau plictisită pe jos. Toată lumea trece pe lângă mine şi afişează instant un rânjet. Eu nu reacţionez. Vreau să mă ridic, vreau să stau în picioare. Mă încrunt nervoasă, dorindu-mi la disperare să fiu ca cei din jur: mare.
Îmi încordez cu forţă abdomenul şi picioarele şi sunt hotărâtă: MĂ RIDIC!
Treptat, treptat, parcă devin din ce în ce mai înaltă. Brusc simt o senzaţie de asprime sub tălpi, e covorul nou. Lumea işi întoarce mecanic capul spre mine. 10-20 de perechi de ochi mă priveau cum păşesc graţioasă spre braţele ce tremurau parcă de entuziasmare ale mamei. Păşeam spre necunoscut...

Acum închei odată cu înghiţirea ultimei guri de cafea.
.ORA 24.