Prapastie, Leicy, melancolie...

In sfarsit am ajuns. Am ajuns la marginea prapastiei. La orizontul ce desparte fericirea falsa de oribila melancolie.
Ma uit in stanga, dreapta, jos, sus. Inima imi bate puternic.
Am vrut sa am parte de fericire falsa. Nu am reusit! Stii ca e numai vina ta si nu faci nimic. Stai si te uiti la mine de parca ti-as vrea raul. Ti-am zis de atatea ori sa ma ajuti sa merg mai departe, sa te uit.
Aleg acum melancolia. Cum sa o simt?
Ma uit in jos, iar spuma marii se izbeste de pietrele reci cu putere. Un tremurat ma cuprinde din crestet pana in talpi. Vantul imi imprasite suvitele de par pe fata, acoperindu-mi ochii. Nu vad nimic, dar lucru asta nu ma deranjeaza. Ma apropii de prapastie cat mai mult cu pasi mici si repezi. Trebuie sa sar in apa, pentru a-mi aminti de ea, de amintiri, de tot.
Si deodata simt in mine o frica teribila. Nu ma mai pot controla. Zbor! Nu ma inalt spre cer, ci cobor intr-un alt adanc. Deschid ochii si lacrimez din cauza vantului. Vuietul lui imi da fiori. Cat mai dureaza? Vreau sa inot, sa simt apa cum se prelinge pe fata mea. De ce nu se mai termina? Plang. E oare din cauza vantului sau am ajuns in zona melancolica? Vad doar lacrimi care picura cu rapiditate.
Ma uit la ceas. Au trecut 15 minute si nu am ajuns in apa. Asta e melancolia?
Brusc imi apar imagini cu ea, cu rasul ei, ascunsul sub banci, dansatul tarziu, certuri de tot rasul, datul din cap si alte amintiri care nu merita dezvaluite pe "lumea blogului". Hopa! Apar ochii lui! Nu! Imi scutur capul! Pleaca!
Privesc in jos si ii vad reflexia in apa. Da cu pumnii in oglinda apei ca sa o sparga, sa se elibereze si sa patrunda din nou in mintea mea. Am emotii, da' imi trec usor cand vad ca nu reuseste. Deci acolo imi pot ascunde amintirile dureroase sau cele pe care le vreau uitate. Asta inseamna melacolia!
E bine ca voi uita de el, ca voi trai cu ea in gand oricat de departe s-ar duce, dar trist ca imi voi pierde viata zburand.
Ora 24. (A 100-a postare din jurnalul meu, Leicy)

Tavanul meu

Trantesc usa din camera mea si ma intind nervoasa pe jos. In coltul ochilor se ascund lacrimi de furie. A nu stiu cata cearta cu el.
Ma uit la tavan. E alb si gigantic fata de mine. Incep sa ma descarc pe el. Nu are nici o vina, dar ce sa-i fac daca sta deasupra mea ca un idiot? Ma asculta; doar e un tavan cuminte si incepe sa imi dea sfaturi imaginare: " Ar trebui sa-l uiti, sa-l lasi in spate pe undeva, traindu-ti viata la maxim, sa nu te mai interesezi de el, pentru ca il doare undeva de soarta ta, sa nu-l mai lasi sa profite de tine. Lasa-l! "
Si ma gandesc: e un adevarat prieten tavanu' asta. Il iubesc!
Profit de ocazie si ii mai povestesc petei albe gigantice cate ceva din viata mea. E un foarte bun ascultator si nu are tupeul sa se certe cu mine.
Ma las pagubasa. Renunt la el si la tot! Tavanu' e dedapt subconstientul meu, numai ca sub alta forma. Eu imi zic de fiecare data ca il las in pace. De ce e asa greu? Acuma chiar mi-ar placea sa-mi raspunda cineva, chiar si tavanul.
PS: nu e o foarte buna postare, dar am promis ca scriu ceva despre tavanul meu si trebuia sa ma tin de cuvant :)

O dimineata blegita

Ma trezesc... Ma trezesc cu puchini la ochi, cu parul in toate directiile si cu mainile blegite. Imi trag o pereche de pantaloni pe mine, un tricou care miroase a pasta corectoare si ma indrept cu incetinitorul spre baie. Drumul e lung, obositor, iar masinaria de facut cafea a mamei ma zgarie pe creier. Ajung in fata usii de la baie. Nuuu..nu pot! E prea greu de deschis! Trebuie sa o fac! O fac pentru...pentru...nu stiu...cineva! Iei! In sfarsit am reusit. Deja am febra musculara la mana dreapta. Dau drumul la apa rece la si ma stropesc in exces. Trezirea!
Ma uit in oglinda! Aoleu! Fata mea! Ce s-a intamplat? Apoi imi amintesc ca asa am eu moaca cand ma trezesc si ma linistesc. Ma privesc incruntata in oglinda timp de cateva minute, apoi imi iau periuta si pasta de dinti si incep sa ma spal ca un om normal. Termin cu spalatul, sar peste asa zisa "gimnastica de dimineata" si deschid total plictisita calculatorul. Aceeasi oameni pe mess, aceeasi plictiseala si aceeasi disperare de a face ceva nou.
Deschid geamul pentru "a-mi limpezi mintile". Nu! Nu din nou! Ploua!
Mai butonez ceva pe ici - colo si renunt si la calculator.
Ce sa fac? Gata! Am o idee geniala! Ma voi intinde pe jos, studiez tavanul, iar maine voi scrie o intreaga poveste despre cat de captivant poate fi chestia mare si alba de deasupra mea.

Ziua de dupa...

Deschid ochii.Geamul e larg deschis, tractoarele si alte masini zgomotoase imi canta in urechi, Raluca dorame langa mine, iar eu stau si ma gandesc unde am fost aseara. In momentul asta stiu doar ca parul mi-e duhuros de la radacini la varfuri, gatul ma doare cumplit, iar capul e atat de greu incat nu pot sa-l mai controlez si cade pe spate. Imi fac curaj si ma uit la ceas: 8:00. De ce m-am trezit atat de devreme?
Imi amintesc asa:
Am intrat cu noduri in gat si emotii in stomac, urcand niste scari nu foare de lux, intr-o incapere super ok pentru inceput. M-am asezat la o masa cu niste prieteni, asteptand sa cante cineva pana in ora 9, fiind anuntata ca la 8 gata, se da startul. TEAPAAA!
Pe la ora 10 urca pe scena. Lumea se aduna in jurul lor, ii aclama, totul e bine; pana cand...ce se intampla? Se strica chitara unuia. Aoleu, ghinion. Ia sa ma car acasa imi zic in gand.
Ma uit la Para, nici ca ar da semne de plecare, Raluca? Nuuu.. e prea scufundata in peisaj. Deci, raman sa vad mai departe.
Din cate stiam eu, urmau niste grohaieli, in sensul de rock dur (foarte dur), metal...
Hm...intra pe scena vestita formatie. Incepe sa cante, sa urle, sa zguduie boxele de la atatea chitari si tobe. Eu? Cum am reactionat? Doar putin uda la fund. (glumeam).Mi-am propus sa dau din cap asa ca de pe la a doua melodie iau pozitia si sa imi imprastii parul in toate directiile.
In fata mea: pletos, dreapta: ciudat, stanga: my friends, spate: drogat. Si ma gandesc atunci: Dumnezeule, unde am ajuns? De la filmu' Toy Story (unde sala era goala) in localu' asta plini de rockeri.
Vibreaza telefonul: ups, mama! Ma strecor printre inaltoci, imping usa grea a localului si... surprise, surprise! Nu vad nimic! Fum peste tot! Ce mai e si asta? Pe jos stau ingramaditi vreo 20 de oameni cu tigari in gura. Telefonu' continua sa vibreze! In sfarsit ies afara si vorbesc cu parintii. Imi impun o ora la care sa ajung acasa.
Intru din nou in Hand, fiind aceeasi atmosfera. Imi anunt prietenele ca nu mai pot sta foarte mult, insa una dintre ele zice: 11:30. Dau mesaj la parinti. N-am facut bine! Vibreaza telefonu'!! Din nou: strecoara-te printre rockeri, coboara scari, urca scari, iesi afara, cearta-te cu ai tai si anunta-ti prietena ca te cari acasa.
Intr-un final am ajuns in patul meu, cu capul greoi, reusind incordandu-mi fiecare muschi al gatului sa ma spal. Deschid geamul si incerc sa ma culc.
Adorm peste cateva ore bune, apoi o trezesc pe Raluca la 8:00.

Tu.

Nu voi mai scrie pe tiparul: de cate ori; devine plictisitor.
"Pleci? Da! De tot? Da. Te muti adica? Da mai !"
Si incep. Incep atunci sa imi amintesc fiecare ras cu ea, sau mai bine zis fiecare lacrima de la excesul de veselie. Fiecare barfa in toiul noptii, fiecare cantec cantat cu ..ea, fiecare sfat super mega dat in legatura cu diversi "bombonei" (cum ii numim noi).

Para: vai
Para: mi s-a facut pielea de gaina
Para: :|
Ilinca::| (sa nu exageram :)))
Para: :))
Para: da mai pe bune :-<
Ilinca: sa continui sau e cacat?
Para: e super-mega misto :)) :x
Ilinca: :))
Ilinca: se numeste Tu.
Para: daaa continuaaa !
Ilinca: =))
Para: :))
Para: zice lumea ca.... :-s
Ilinca: ca ce?
Para: suntem lesbi putin
Ilinca: sa stie toata Romania ca pleaca my bf :))
Para: :))
Ilinca: :))
Para: scrii la sfarsit... for Para
Para: :))
Para: ;;)
Ilinca: da ..eventual pun conversatia asta pe blog
Ilinca: :))
Para: =))
Ilinca: serios de nu:))
Para: :))
Para: seriso de pune-o
Para is typing a message.
Para: *serios

Cam asa vorbim pe mess, cand toata lumea e calma, ca de obicei dam sute de emoticoane la niste glume proaste da' ce mai conteaza? Daca radem, daca radem pana ne cacam pe noi asta e cel mai important.
Ce mai facem noi impreuna?
Pai... ne aratam burtile in ora de mate ca sa vedem daca am mai slabit, dansam ca 2 idioate pe melodia " Oh, I wish i was a punk rocker " , cantam la lume prin microfon, ne deprimam impreuna, strabatem tot copoul de vreo 2-3 ori, ne holbam la Jon Lilygreen (acum am mai renuntat la obiceiul asta), facem din degetele noastre niste pistoale si spunem FIRE la oamenii care trec, ne inecam cu suc atunci cand papagalul ei incepe sa "cante", ne udam cu furtunul si spunem ca ne curatam de toti super baietii (cu toate ca a doua zi ii contactam imediat), cadem in boscheti cu rolele de fata cu diversi profi si...scriem liste cu ce ar trebui sa facem vara asta, inainte ca ea s-o stearga din Romania.
As mai continua da' ma contacteaza acuma pe mess si trebuie sa ii raspund. Vede ea postarea mea super si...
Pentru Para (of course) PS: Poate poti veni la mine mai devreme.

De câte ori? (cum ar fi?)

De cate ori nu am dat muzica la maxim...sa-mi ajunga in creier, sa zdruncine totul in mine, doar ca sa ma gandesc la tine, la mangaierea ta calda, la stropii ploii ce cadeau din ambudenta pe umarul dezgolit, la ochii ce imi trimiteau mereu priviri strapungatoare, ranindu-mi inima de fiecare data.
De cate ori nu m-am gandit cum ar fi daca as fi cu tine, daca ti-as putea simti respiratia pe pielea mea, daca te-as putea intreba orice si daca totul ar fi atat de simplu.
Cum ar fi daca tu ai citi ce scriu? Si..ai spune ceva, mi-ai raspunde?
Cum ar fi daca nu ai mai exista sau cum ar fi fost daca nu ai fi existat?
Cum ar fi fost daca nu te-as fi vazut niciodata? (mai bine?mai rau?)

For ever young. I wanna be for ever young.

Am 14 ani. Ma simt tanara. Cu toate astea mai am un an si ajung la jumtatea lui 30. Deci...sunt batrana. Ma intreb cum ma comport? Da, cred ca stiu, ca un copil. Sunt copil, un copil batran? Asa e toata lumea? Sufletu' se schimba? Da' caracterul?
Deja mi se face pielea de gaina cand ma gandesc ca nu exista nici o cale de a opri timpul pentru o ora macar. Sa am cand sa pozez fiecare ras al prietenilor, fiecare lacrima a unui coleg cand ia 3 la fizica, fiacare gluma a profului de mate, fiecare strop de apa ce iese dintr-o sticla de jumatate atunci cand se uda lumea prin curte (ce artistic suna) si fiecare moaca disperata a fiecaruia din clasa cand nu are de unde sa copieze.
Concluzia mea e : I wanna be for ever young!
Pfai..iarasi gateste vecinu' de jos omleta, iarasi imi vine la baie, iarasi mi-e foame, iarasi trebuie sa ma schimb in pijamale, iarasi trebuie sa ma spal, iarasi trebuie sa-mi fac patu', iarasi trebuie sa ma culc si iarasi trebuie sa ma trezesc...daca ar fi sa continui, pana maine dimineata as lesina cu capul pe tastatura, scriind idioteniile mele din cap.

Lipsa de inspiratie.

Cu laptopul in brate, cu chitara pe pat,cu geamul larg deschis, cu imaginea ochilor lui in minte, cu muzica ce-mi dezordoneaza toate amintirile prin cap, cu lumina intunecata a norilor fumurii in camera, cu speranta de a avea inspiratie sa scriu ceva pe blogu' asta "super tare", incep sa butonez, sunetul tastaturii provocandu-mi o usoara greata ( si nu stiu de ce ).
Pur si simplu nu am inspiratie. Scriu fraze fara sens,(disperarea de a comunica cumva cu lumea "blogului") repetandu-mi de sute de ori in gand sa-mi revin si sa incerc sa scriu cate ceva care sa smulga din ochii cititorului o mica 'bucata' de lacrima (de obice nu reusesc) .
Perdeaua o ia razna din cauza vantului, dezlantuindu-se prin camera. Nu aud nimic in jur. Sunt rupta de realitate. Alt om, alta fata cu alt caracter (nu-s o ciudata).
Deci...cum am mai scris, sunt intr-o alta lume. Ce sa fie?
Ma uit in faţă: o pianina, in dreapta: chitara, ma uit la mine: castile. Da...muzica era cea de a doua lume. Suna cam ciudat, dar nu prea stiu cum sa ma exprim mai clar de atat.(asa ca imi pare rau).
Am o vaga presimtire ca nu o sa mai scrie nimic pe aici.
Ce o sa fac in continuare? Voi opri muzica, voi deveni din nou eu, vesela, insistenta, amuzanta si imi voi trai viata cum pot, cum vreau si cu cine vreau.