Mă fură marea

Cu ochii închişi păşesc prin nisip, printre scoicile sfărâmate. Fiecare bucăţică reprezintă visurile moarte ale oamenilor, care fără pic de remuşcări le calcă. Zgâriată, ajung la malul mării, picurându-i stropi de sânge din talpă. Hipnotizată continui să merg prin apa sărată. Deschid ochii. Sunt înconjurată de negru, fapt care mă sperie. Încep să înot până nu mai ajung cu picioarele pe nisipul fin de pe fundul mării. Sunt departe de mal, departe de luminile oraşului, de zgomotul oamenilor sau de mirosurile de mâncăruri. Sunt doar eu, marea şi valurile. Obosesc şi încet mă scufund într-un alt abis, unul cu peşti, alge, meduze.

"Visurile neîmplinite poartă sufletul în străfunduri nedorite!"(citat-teo si ilinca)

Poveste

Nu foarte demult s-au cunoscut fără să realizeze.Îşi puneau întrebări doar uitându-se direct în ochi. Parcă nu aveau curajul să-şi deschidă gura şi să vorbească normal. Nici acum nu se ştie dacă totul a fost o făcătură din partea lui, însă ea a sperat până în ultima clipă că între ei există măcar o strânsă prietenie. Probabil cel mai bine era ca dânsa să nu fi crezut de la început nimic, pentru că ce a urmat apoi a făcut-o să regrete că l-a cunoscut. Nebăgările în seamă şi faptul că a ţinut totul înăuntrul ei au rănit-o cel mai tare. El sunt sigură că nu a relizat cât rău a putut să-i facă. Ce ştiu sigur este faptul că: atunci când mâna ei s-a împreunat cu a lui, timpul a stat în loc, inima îi bătea mult prea alert, respiraţia i se oprise, iar drumul din cameră până la scări a părut o veşnicie pentru ea. Îmi povestea fata, stând în genunchi pe iarba umedă din parc, cu lacrimi în ochi, regretând că a adus în discuţie poveste lor.
"Eram la mijloc, între ei doi, bineînţeles, m-am întors cu faţa spre el. Dormea. Abia atunci am realizat cât de frumos este. Îi simţeam respiraţia pe umăr şi îi analizam zâmbetul, pentru că, spune ea, râdea în somn, lucru care m-a înmuiat şi mai tare. M-am întors de frică, să nu se trezească. Nu ştiu dacă intenţionat sau nu, dar după câteva secunde şi-a lăsat mâna grea peste mine. Am îngheţat instantaneu şi am închis ochii, prefăcându-mă că dorm. El s-a trezit şi l-a întrebat pe celălalt dacă am ochii închişi. Ca o fraieră ce sunt, m-am ridicat, iar el, s-a uitat la mine, cerându-şi scuze că m-a trezit. De parcă era vreo şansă să pot să dorm cu mâna lui peste mine?! Aş vrea să dau timpul înapoi acum, ca să am ocazia să aud ce i-ar fi spus celuilalt dacă continuam să mă prefac că dorm. Sunt sigură că discuţiile noastre de acum încolo se vor rezuma doar la: "Salut! Ce faci?" "Bine. Tu?" "Bine. Pa!" Şi spre binele meu aş vrea să pot să îi spun PA! pentru mult timp fără să am nici un regret, dar nu ştiu dacă e chiar posibil.
E povestea lor! E poveste fetei cu aripi. :)

Secrete în lanul de porumb

Desculţ păşesc pe pământul umed de la ploaie. Înaintez fără să mai ştiu pe unde e ieşirea. Aud foşnete înspăimântătoare în spatele meu, dar nu mă opresc din mers. Vreau să ajung undeva, însă nu ştiu exact unde. Aş traversa toată "marea" de porumb doar ca să găsesc pe cineva. Să am cui să îi spun secretele mele.
Mă opresc brusc. Simt ceva călduţ pe faţă. Prima rază de soare din ziua aceea cu mine s-a întâlnit. Am dat la o parte porumbul, să fiu mai aproape de El. L-am privit cu ochii mijiţi de la lumină. A invadat totul în câteva clipe, dar minutele în care s-a ridicat pe cer au fost cele mai spectaculoase. Eram singură? Mai era cineva oare care admira acelaşi soare în acelaşi moment cu mine? M-am ghemuit pe pământ şi am început să zic în şoaptă diverse gânduri, secrete, întrebări. Bineînţeles că nu primeam nici un răspuns, dar tot ce conta era că în sfârşit nu le ţineam numai pentru mine.
Aud paşi. Acum regret faptul că m-a mai auzit cineva. Se apropie parcă înfricoşat de ceva. Încă nu ştiam dacă vine spre mine sau mă evită. Mergea cu spatele. Nu voia să ştiu cum arată. S-a aşezat lângă mine şi a început să îmi răspundă la întrebările pe care tocmai le pusesem soarelui. Îmi dădea sfaturi, făcea glume şi îmi vorbea de parcă ne ştiam de o veşnicie. Vocea îmi părea cunoscută, dar nu eram sigură de nimic. Am stat toată ziua în lan şi am povestit întâmplări din vieţile noastre. Fiecare dintre noi simţea că trebuie să vorbească cu cineva. După câteva ore s-a ridicat tot cu spatele la mine şi mi-a spus că e o persoană pe care o cunosc, însă nu îmi va spune cine. A plecat într-o direcţie oarecare la fel ca şi mine.